Elythia, clasare pe locul 5 la „The UK Small Business Awards”
Elythia este un proiect din Marea Britanie cu care colaborez încă de când aveam PFA. La început, am oferit sprijinit-o pe Emma cu ședințe de consultanță pentru social media, iar după două luni am început să-i furnizez și servicii de social media management, consultanță și creare de conținut.
Așa cum se poate observa mai jos, proiectul a fost nominalizat la categoria „Best Social Impact” din cadrul „UK Small Business Awards” și s-a clasat pe locul 5 din peste 50 de entități (ONG-uri și afaceri). Chiar fondatoarea mi-a sugerat să public aceste materiale și în portofoliu, având în vedere că m-am ocupat de mare parte din promovarea Elythia.
STUDIU DE CAZ Social media management & consultanță
Am ajutat o clientă să își mărească vânzările cu 492% în trei luni.
Ca o introducere, vreau să menționez că acesta este un studiu de caz din perioada în care eu, Burchiu Ștefan, eram freelancer. Pentru că sunt extrem de activ și în zona operațională a business-ului, am zis că este suficient de relevant să-l pun și la portofoliul firmei.
În luna februarie a anului 2024, fondatoarea afacerii care face obiectul acestui studiu de caz m-a contactat pentru că își dorea să o ajut cu promovarea proiectului ei. Înainte de a începe colaborarea, având în vedere că era vorba de cursuri online, am vrut să verific și corectitudinea cu care era construit proiectul: dacă ceea ce promite acest proiect pe social media și-n webinarii se regăsește și-n platformă.
Cum fondatoarea a fost transparentă, mi-a pus totul la îndemână și promisiunile erau livrate, am început colaborarea. Nișă: Educație prenatală
Problema: Nu avea o strategie bine pusă la punct. Iar asta se vedea în rezultate. Deși se promova activ de câteva luni, creștea foarte greu, iar vânzările erau foarte mici.
Obiectivul: Prin intermediul social media voia să atragă cât mai multe abonate pe platforma ei.
Limbă: Română
Când am început colaborarea cu acest proiect, situația arăta în felul următor:
- 1565 urmăritori pe pagina de Facebook;
- 2425 de urmăritori pe Tiktok.
După trei luni de colaborare, am reușit să:
- strângem peste 7488 urmăritori pe Tiktok;
- strângem peste 2015 urmăritori pe Facebook;
- construim o comunitate activă;
- creștem cu 492% numărul de vânzări ale abonamentelor de pe platformă.
Cu ce am ajutat eu:
- Creionarea strategiei pentru social media;
- Găsirea de idei pentru postările organice de pe Facebook și Tiktok;
- Am stabilit reduceri noi cu ocazia webinariilor sau a diverselor sărbători;
- Extragerea de clipuri de tip Reels din live-uri susținute de fondatoare pe Facebook și la care a participat pe Tiktok;
- Editare reels-uri;
- Crearea de texte și imagini pentru social media;
- Am venit cu idei de campanii publicitare pentru webinariile sale;
- Optimizarea profilelor de Tiktok și Facebook;
- Postarea materialelor pe social media (story-uri și postări);
- Conceperea de rapoarte pentru a vedea unde ne situăm față de obiectivele proiectului la finalul fiecărei luni;
- Găsirea de hashtaguri relevante pentru acest proiect și conceperea unei strategii de hashtag-uri.
Toate acestea au fost necesare pentru a ajunge la statisticile pe care le vezi în imagini.